Transcriind Jurnalul tatei- 28 martie 2024

28 martie 2024.

Transcrierea jurnalului nu este usoara si cere timp. Cel mai greu e sa inteleg numele proprii, tare ciudat pt ca altfel scrisul tatei este un scris frumos si cursiv. Elegant.  Sper sa intru intr un ritm zilnic astfel incat sa pot reusi sa termin de transcris intregul jurnal nu prin asalturi masive cu intervale mari de timp intre, ci prin asediu asiduu si continuu, adica in fiecare zi in jur de 5 pagini. Acum sunt la pagina 16 din jurnal, in transcriere word pagina 19. M am gandit mult si in zilele de dinainte de aceasta nota, dar clasic pt mine doar am dat frau libertatii a ce simteam in propria mi minte dar fara a nota un rand undeva. 
De aceea tb sa spun.macar acest gand puternic aici: transcriind simt ca traiesc cu el inca, nu e nebunie si inteleg bine cum stau lucrurile, dar nu mi.pot refuza acest sentiment,  care poate e de altfel normal. Nu stiu…nu mi amintesc sa fi intalnit in carti sau filme ceva despre un asemenea subiect. Apoi eu l am cunoscut pe tata abia pe la 35 de ani, adica exact cand plecam din tara, pana la varsta asta noi intalnindu ne destul de rar si fara vreo forma de comunicare puternica. Altfel  il iubeam total si mereu l am iubit. De ce il iubeam ?! aici iarasi ar fi multe de spus, dar nu vreau sa intru pe drumul asta.
Revenind deci ma bucur mult ca traiesc acum aceasta experienta transcriind si ca asa, uite, iata ne din nou impreuna si parca cumva iesiti din cusca timpului. Il descopar cu fiecare pagjna, pt ca desi tata lucra la jurnal de prin 2012 ani niciunul dintre noi, din familie, nu i am citit mai mult de 2 sau 3 pagini.
Cum e normal de multe ori plang iar motivele pot fi dintre cele mai diferite. De exemplu azi am ajuns la momentul in care a reusit la examenul de admitere la Academia Tehnica Militara cu media 4,86 din nota maxima 5 , al 7 lea pe lista celor 300 de candidati pe 60 de locuri. Dupa aceasta povesteste cum si a anuntat tatal care nici macar nu stia ca baiatul lui va da examen sau ca este in Bucuresti si cat de mult s a bucurat si cat de mandru era bunicu de el. Ei bine, aici mi a fost f greu pentru ca am simtit bucuria tatei de atunci, dar si cea cand scria si avea deja 82 de ani. In aceeasi clipa mi a fugit gandul pe axa timpului la copilul meu si la mine cand eram tanar, in acelasi timp.. Cat de dezamagit tb sa fi fost tatal meu de mine intreaga sa viata. Of, Doamne! Si cum sa poti trai asa cand stii ca nimic nu se mai poate face. Of! Am stiut ca voi imbatrani si ca aceasta falie care mi despica pieptul de mult timp va fi cumplit de indurat, de dus.