La aniversare

Să-i mulțumesc Înaltului că am ajuns până la această vârstă!

Și cu toate astea, acum, cât îmi e de greu,

Să nu-mi mărturisesc tristețea,

Că în ciuda atâtor bune intenții,

N-am fost nimic altceva,

Decât zilierul neplătit,

Ce prin sudoarea lui,

A trudit și el

La zidul nemișcator al durerii lumii,

Trăind.

.

34 de ani în țara mea,

Exuberant și cutezător,

Am hrănit

Cu licoarea atâtor otrăvi patriotice,

Anii mei cei mai frumoși,

Dăruiți de bucuria părinților,

În zadar.

Și chiar când nu am vrut sau nu mi-am dorit,

Pe unde am trecut,

Printre semenii mei,

Cu umbra mea de om am rănit,

Trăind.

.

Iar acum, aici,

Timp de 18 ani am săturat din nou,

Cu visele mele ca un risipitor nabab,

Turmele nevăzute a vulpilor acestui oraș,

Ce nu răspunde la numele meu,

Pentru nimic în lume,

Trăind.

.

Dar vorba unui alt mare nostalgic,

Nu regret, nici nu mă jelesc și nici nu strig,

Doar inima mi se aruncă dreaptă,

În fața mea,

Rugându-mă s-o calc

Cu pasul meu.

S-o strivesc.

Și să-i dau pace.

…………………………………

Desigur toate sunt numai versuri.

Versurile unui poet încercând cu numele său

Să-și facă un “brand” din cuta de tristețe a lumii.

Urât și degeaba poate.

Pentru că noi știm și suntem siguri… la maturitate

Că fiecare, ca un orbete,

Cu nămolul său ascunde

În groapa comfortului său emoțional,

O altă „agendă”.

DAR EU CHIAR MI-AM DORIT LUMINA

 ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ ȘI PE ACEST PĂMÂNT

și pentru ceilalți dar și pentru mine,

și n-am reușit!

Iertați-mă!